Zilele astea cu soare ce musca din pori dilatati m-am plimbat mult, cu gandul, cu picioarele, cu visele. Am pendulat intre alei in diferite cartiere.
Si picioarele, corpul, gandurile mele m-au purtat in locuri minunate. Mi-am umplut sufletul pana a inceput sa se reverse in valuri albastre prin camera alba a garsonierei mele. La o expozitie a celei care zice ca nu stie nimic am regasit detalii. Franturi de imagini, ganduri si sunete, care sa ne traga frumos de maneca bluzei plina de praf de oras si sa ne reaminteasca de esente.
Mai apoi, dintr-o intamplare, ca orice lucru frumos ce se intampla sa-l intalnesti cand sufletul e trist si atarna cu plumb de fundul constiintei, am regasit bucuria prezentului. Mi-a readus-o in fata intalnirea cu un om deosebit, ce isi dedica existenta celorlalti, lasand la o parte drumul ego-ului artistului, ea da voci si arme multimii, pentru a se exprima si a-si construi identitatea prin frumos. Mai rar se plimba prin lume pierduti astfel de oameni, mai rar curg rauri de bunatate dinspre oameni spre ceilalti.
Frumoasa primavara-vara aceasta de plimbari metaforice pe linii invizibile si imprevizibile.
