Am pornit lectura acestui roman cu o curiozitate dublă, derivată din descoperirea vârstei scriitorului. 34 de ani. O vârstă destul de matură oare pentru a forma un stil de scriitură cu contururi clare, pentru a surprinde esenţele unei existenţe?
Pornind de la aceste întrebări am început romanul “Sora Katiei”, care va fi prezentat publicului român de către Editura Vellant pe 27 mai. Ceea ce pot spune încă de la început este că aşteptările mele au fost surprinse, nereuşind să găsesc între rândurile cărţii superficialitatea pe care o prevăzusem iniţial.
Mai mult, autorul mi-a arătat nu numai maturitate în gândire, ci şi o viziune clară asupra lumii. Pentru câteva ore am fost călătoare într-un univers aparte, populat de naivitate, dragoste, dar şi frustrare, furie şi alte sentimente negative, o lume în care primează lipsa de comunicare şi sentimente intense de singurătate.
Protagonista romanului este sora Katiei. Personajul, deşi aflat în centrul poveştii, rămâne un mister. Ea are un nume, însă se identifică pe sine nu ca entitate individuală, ci prin relaţionarea cu celelalte personaje. Desconsiderându-se, eroina ne face de-a lungul cărţii elogiul surorii sale pe care o vede ca antiteză a sa: frumoasă, deşteaptă, Katia atrage orice bărbat.
Printre bucurii mici şi dezamăgiri mari, singurătate, tristeţe şi moarte, Ea pluteşte imaterial. Amprenta sa asupra familiei nu se simte decât în momentul în care aceasta este absentă. Sora Katiei, cu o candoare ieşită din comun, nu reuşeşte să vadă răul în jurul său. Lucrurile sunt acceptate ca atare, fără a fi trecute prin filtrul raţiunii bine-rău. Oamenii din viaţa ei, mama prostituată, sora stripteuză şi bunica femeie de serviciu îi apar fără etichetele puse de societate acestor meserii. Indiferent chiar şi de sentimentele lor faţă de ea, le dăruieşte necondiţionat iubirea sa.
Continuarea articolului pe Mixul de Cultură.
