Coincidenţe

Nu ştiu şi nici nu vreau să aflu de unde apar coincidenţele, din ce cămară a esenţelor divine se strecoară printre noi muritorii, dar ador să le observ şi să le interiorizez încet, încet cum deguşti filele unei cărţi cu bucuria fiecărui cuvânt descoperit. Şi iată tocmai de o carte e vorba, o carte ce mi-a fermecat două nopţi până la a uita de mine, pierdută prin Bucureştiul anilor 20, mergând prin locurile cunoscute: Cişmigiul, Oborul, Capşa…

Aşa, pierdută într-o lume paralelă, mă strecor în lumea reală subtil, cumva desprinsă de tot şi toate, cu gândurile cuprinse doar între  cele două coperţi. Absentă, mă aşez pe-un scaun de autobuz, bucuroasă că pot citi liniştită restul drumului fără a mă îngriji de spaţiul personal al vreunui trecător.

În faţa mea o doamnă stătea întinsă neglijent, de parcă spaţiul acela dintre cele doua scaune îi aparţinea indiferent de ceilalţi. Un pic enervată îmi reiau cititul de care trebuise să ma despart clipele cât a durat aşezarea. La un moment dat văd că doamna scoate o carte şi ea din geantă, cu aceleasi coperţi, o altă carte m-am gândit. Am căutat cu privirea titlul pentru a vedea despre ce carte era vorba. Doamna din faţa mea îşi prinsese şi ea gândurile în aceeaşi “Pânză de păianjen”.

Şi mergeam astfel într-un Bucureşti haotic de secol XXI prinse amandouă, faţă în faţă, cu gândurile într-un Bucureşti de secol XX.

Cu astfel de coincidenţe calde să mă tot ciocnesc aş vrea.