Femeia sfasiata – Simone de Beauvoir

Sunt mare fan al colecţiei de cărţi de la Cotidianul; de fiecare dată au reuşit să mă surprindă cu volumele apărute. Astfel mi s-a întâmplat şi volumul de nuvele al lui Simone de Beauvoir, “Femeia sfâşiată”. Cartea nu contrazice rolul autoarei de voce a femeilor de pretutindeni, deşi a a fost concepută ca o critică la adresa fragilităţii şi slăbiciunii femeii în faţa unor situaţii din viaţa lor. Prin stilul ales, însă, prin analiza discretă, dar corectă, a simţirilor celor trei personaje, autoarea a eşuat într-o anumită măsură. Eşecul a fost surprins la vremea respectivă de răspunsurile pozitive ale cititoarelor care se identificau puternic cu dramele transmise de cele trei femei.

Continuare aici.

Ofensiva generozitatii

În urmă cu ceva timp, am petrecut câteva seri minunate într-un loc cu nume de planetă, ascuns în mijlocul unuia dintre cartierele rău famate ale Bucureştiului. Informaţiile pe care le deţineam despre acel loc nu erau însă complete până acum câteva zile, când am descoperit “Ofensiva Generozităţii”.

Nu vă scriu acum despre o simplă carte, ci despre un act artistic cuprins între coperta 1 şi coperta 4, care este, în acelaşi timp, o radiografie a proiectului “Ofensiva generozităţii”, desfăşurat între anii 2006-2008 în Bucureşti. Sub îngrijirea artistului vizual Maria Drăghici, alături de Irina Gâdiuţă şi o serie de alţi artişti, atât cartea cât şi proiectul au reprezentat implementarea în România a conceptului de artă comunitară/artă activă.

Continuare pe Mixul de Cultura.

Diferitele versiuni ale realului

Uneori, cautand periodic propria constiinta imi modelez cu ganduri albastre o noua identitate. Iar identitatea asta a mea ramane intiparita in spatele retinei o perioada buna pana ce un detaliu, trecut de altii cu vederea ii provoaca colapsul.

Cu identitatea aceasta postata pe figura ma plimb printre oameni si animale de companie, printre oameni si carti, oameni si chitari. Si tot uneori, ei nu vad. Si atunci farama aceasta de constructie avida de expunere nu o detecteaza. Sunt bineinteles si oameni care au detectoare de metale in suflet, cum masca aceasta este plina de metale grele, pentru acestia exista doar adevarul, sau o alta versiune a adevarului facuta nu din metale ci din policarbonat.

Iar momentul acela… pierdut de multi, dar esential pentru versiunea mea construita, este mereu altul, mereu mai subtil in lejeritatea cu care atinge locuri ascunse. Iar aceste momente le pierd chiar si eu, inainte de moment nu le sesizez, iar dupa e prea tarziu. Sunt astfel o colectie de lucruri, amanunte, gesturi inutile pentru ca oricum nu le voi mai intalni caci in joaca asta momentul este mereu altul si altul.

Plimbari de primavara tarzie

Zilele astea cu soare ce musca din pori dilatati m-am plimbat mult, cu gandul, cu picioarele, cu visele. Am pendulat intre alei in diferite cartiere.

Si picioarele, corpul, gandurile mele m-au purtat in locuri minunate. Mi-am umplut sufletul pana a inceput sa se reverse in valuri albastre prin camera alba a garsonierei mele. La o expozitie a celei care zice ca nu stie nimic am regasit detalii. Franturi de imagini, ganduri si sunete, care sa ne traga frumos de maneca bluzei plina de praf de oras si sa ne reaminteasca de esente.

Mai apoi, dintr-o intamplare, ca orice lucru frumos ce se intampla sa-l intalnesti cand sufletul e trist si atarna cu plumb de fundul constiintei, am regasit bucuria prezentului. Mi-a readus-o in fata intalnirea cu un om deosebit, ce isi dedica existenta celorlalti, lasand la o parte drumul ego-ului artistului, ea da voci si arme multimii, pentru a se exprima si a-si construi identitatea prin frumos. Mai rar se plimba prin lume pierduti astfel de oameni, mai rar curg rauri de bunatate dinspre oameni spre ceilalti.

Frumoasa primavara-vara aceasta de plimbari metaforice pe linii invizibile si imprevizibile.

Reflexia artei in cotidian

Faptul că arta se transformă o dată cu evoluţia societăţii şi schimbarea sensibilităţii publicului nu e ceva nou. O piesă de teatru modern văzută recent însă m-a făcut să reanalizez conceptul de industrializare a culturii. Într-un cotidian în care trecem pe lângă emoţii în galopul după bani sau alte interese, cum se mai poate crea artă şi cum se poate face legătura cu publicul spectator?

Continuarea articolului pe Mixul de Cultura.

Ieri, azi si maine

Ieri priveam adesea spre ziua ce a trecut, prinsa adanc in plasele unor senzatii trecute ce isi asumau imperiul gandurilor mele. Greutati de fapte, ganduri, idei si oameni populau fara a sti universul tangibil sau nu.

Azi aleg sa privesc trecutul doar pasiv, ca un cunoscut ce l-am iubit candva dar care cu timpul a devenit strain de timp, de mine si de sentimente. Azi doar prezentul mai cerne faina gandurilor iar viitorul creste vise ascunse sau libere, care isi cer pe rand implinirea.

Maine… vom vedea ce imperiu isi va chema fortele pentru a ma cuprinde si a ma proiecta spre noi amintiri. Pana atunci insa ramane clipa de azi, un pas facut peste un prag inchis la culoare cu urme de ghete din iarna ramase.

Yasunari Kawabata – Frumoasele adormite

Frumoasele adormite au prins glas aici.

Urban Kiss

Bucureşti, urbanul prin excelenţă, s-a metamorfozat vineri seara, când am lăsat în urmă aglomeraţia şi traficul pentru două ore la Teatrul de Operetă, unde am putut vedea cum, prin artă, surprinsă în mişcările unui grup restrâns de oameni, Răzvan Mazilu despică şi relevă esenţele.

Continuare aici

Quote of the day

“I believe if there’s any kind of God it wouldn’t be in any of us, not you or me but just this little space in between.”
Before Sunrise

”Just because it is, doesn’t mean it should be.”

Australia – review la film aici:

http://www.filmblog.ro/australia-2008.html